|
Viziune si Valori
Noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu
deplin inspirat şi fără nicio eroare în toate
afirmaţiile ei. De aceea punem accent pe cunoaşterea
şi aplicarea lui în toate segmentele vieţii.
Adevărata schimbare în viaţa oamenilor o poate
produce Cuvântul Scripturii predicat şi prezentat în
puterea şi autoritatea Duhului Sfânt. 2 Timotei
3:16-17 - Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu
şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să
dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic
pentru orice lucrare bună.
Noi credem în puterea rugăciunii şi vrem ca ea să
ocupe un loc important în viaţa noastră de biserică.
Orice lucrare vrem să fie pregătită în rugăciune şi
fiecare membru vrem să fie susţinut şi să-i susţină
la rândul lui pe alţii în rugăciune. Iacov 5:1 -
Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui
neprihănit.
Noi credem că împlinind Marea Poruncă şi Marea
Trimitere Îi aducem glorie lui Dumnezeu, zidim
Biserica Lui şi suntem o bună mărturie în lume.
Matei 28:19-20 - Duceţi-vă şi faceţi ucenici din
toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să
păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu
voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Amin.
Credem că responsabilitatea lucrării le aparţine
tuturor membrilor şi de aceea îi încurajăm atât
individual, cât şi în grupuri mici sau în serviciile
divine, să-şi exercite darurile spirituale şi să-L
slujească pe Dumnezeu cu toată puterea lor la
maximul capacităţii pe care le-a dat-o Domnul.
Psalmul 45:1 Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc
în inimă şi zic: "Lucrarea mea de laudă este pentru
Împăratul!" Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie
limba!
Credem că o biserică trebuie să fie ca o familie şi
că ea nu poate fi mai mult decât sunt familiile ce o
compun. De aceea vrem să încurajăm viaţa de familie,
unde fiecare trebuie să ştie să-şi asume rolul pe
care l-a lăsat Dumnezeu pentru el. Iosua 24:15 - Cât
despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.
Vrem să fim o biserică motivată de credincioşie, şi
nu de succes în tot ceea ce avem de făcut. Vrem ca
fiecare membru să fie credincios lucrului
încredinţat lui. 1 Corinteni 4:2 - Încolo, ce se
cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit
credincios în lucrul încredinţat lui.
Mai mult decât orice vrem să fim o biserică care-L
aşteaptă pe Domnul ei şi de aceea fiecare ocazie
când suntem împreună vrem să fie ca o repetiţie
generală pentru cer. Luca 12:36 - Şi să fiţi ca
nişte oameni care Îl aşteaptă pe stăpânul lor să se
întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când
va veni şi va bate la uşă. |