Istoricul Bisericii Crestine Baptiste Dragostea Arad – Parneava

Constructia noii cladiri a Bisericii

Dacă este adevărat că o biserică se naşte dintr-un vis sau o viziune a cuiva, atunci nu e mai puţin adevărat că şi clădirea unei biserici se naşte tot dintr-un astfel de vis. În cazul nostru, visul acesta a ţinut mai bine de 34 de ani, până ce Dumnezeu a trezit naţiunea română, în decembrie 1989. Au fost ani în care, fie în seri lungi “de comitet” ori în memorii sau cereri de aprobare, visul căuta să-şi facă loc în realitate, dar a fost mereu amânat.

În primele luni ale anului 1990 a început pelerinajul nostru, un pelerinaj al credinţei. Primele planşe au căpătat contur sub mâna şi inima fratelui Titi Bulzan. Cine ar putea uita entuziasmul acelor zile de toamnă din octombrie 1990, când am bătut primul ţăruş, când am săpat prima lopată de pământ?! Dumnezeu, asemeni unui maestru şahist, a făcut o rocadă, trimiţându-l pe fratele Titi la biserica din Bujac, pentru ca fratele Jurjeu să se reîntoarcă acasă la Pârneava. Acest adevărat Caleb al zilelor noastre, gata “fie pentru luptă, fie pentru ca să merg înaintea voastră” (Iosua 14.11), a ales să meargă înaintea noastră în coordonarea şantierului, până ce Dumnezeu l-a chemat acasă (22.09.1992).

Ca diriginte de şantier a fost cooptat fratele Virgil Neţa. În 31 iulie 1991, o fericită conjunctură, aranjată măiestru de acelaşi Dumnezeu, a făcut ca fratele Pavel Stepan, la acea dată maistru la Trustul Conar, cu care contractaserăm lucrarea, să poată să coordoneze tehnic şantierul din postura de angajat al bisericii. După 20 de ani de când terminase Biserica “Speranţa”, fratele Stepan avea din nou şansa de “a face ceva pentru Domnul”, după spusele lui. În octombrie 1992, fratele Ghiţă Oprea a preluat organizarea administrativă a bisericii, o slujbă croită parcă pe structura şi abilităţile lui.

Fiecare etapă, fiecare an încheiat, a reprezentat o victorie a credinţei pentru noi, care a trebuit să ne bucurăm şi să nădăjduim de departe. Mai întâi am încheiat corpul-anexă pe care, ziceam noi, că din considerente de spaţiu trebuia să-l construim mai întâi, când, de fapt, am descoperit considerente teologice. Dumnezeu avea în vedere educaţia creştină atât în şcoala biblică de duminică cu biserica, cât şi cursurile Seminarului Liceal Baptist, proaspăt înfiinţat în Arad. Astfel, în 15 septembrie 1993, încep cursurile şcolii post-liceale sanitare baptiste, iar în 1994 Liceul Baptist se mută în anexa liceului Goldiş.

Când în iunie 1992 am avut un botez pe fundaţia noii clădiri, am avut sentimentul că am ajuns în sfârşit la larg, după atâţia ani în care n-am putut să ne vedem feţele decât în curte, nu în micul nostru locaş de închinare. Un an mai târziu, la 9 mai 1993, ne-am mutat la demisolul noii construcţii. Aici aveam să petrecem o bună bucată de vreme, până în octombrie 1997, când inauguram noul locaş.

Aceste faze tehnice de execuţie ar putea da senzaţia că totul a decurs extrem de simplu, dar pentru noi, cei care le-am parcurs, au fost adevărate examene ale credinţei. Am fost convinşi tot timpul de faptul că, în vreme ce noi zidim ziduri, Dumnezeu ne zideşte pe noi. Nu putem să uităm aici sacrificiul financiar al membrilor precum şi ajutorul primit din partea membrilor care au plecat în America. De asemenea, se cuvine să menţionăm faptul că Dumnezeu a binecuvântat biserica noastră în acea perioadă cu o seamă întreagă de biserici surori din SUA şi din Marea Britanie care au simţit cu nevoile noastre financiare.

În acest moment aniversar se cuvine să amintim aici efortul deosebit al unor fraţi care s-au distins prin îndemânare, râvnă şi pricepere în diversele lucrări ale lăcaşului de cult. Proverbe 22:29 “Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.” Asigurarea mijloacelor de transport a fost rezolvată întotdeauna prompt de către fratele Florea Goilean. La munca de zidărie s-au remarcat fraţii: Henţ Petru, Furtun Viorel şi Costea Tiberiu. Lucrările de dulgherie au fost efectuate de către fraţii: Atomi Ioan, Cicortaş Florin, Cicortaş Vasile, Moza Ştefan şi Tisan Pavel. Lucrările de la acoperişul corpului anexă şi cel a clădirii bisericii au fost coordonate de către fratele Luca Păiş.

Construcţiile metalice au fost responsabilitatea fraţilor: Nicu Sas, Chereji Florin, Dancs Ioan, Tibi Adam şi Nelu Galiş. Partea electrică a fost rezolvată de către fraţii: Vasile Oltean, Teodor Abrudan, Codru Ioan, Pantin Nicolae şi Nelu Paşca. Un proiect de o asemenea anvergură a însemnat şi multe fonduri, care au fost administrate cu multă competenţă de către fratele Dick Otto, ca şi contabil precum şi de fraţii Stanca Iustin, Luca Păiş, ca cenzori.