|
Istoricul
Bisericii Crestine Baptiste Dragostea Arad -
Parneava
»
Citeste apoi si istoricul ridicarii noului locas de
inchinare
1903-2007
Istoria celor 104 de ani de existenţă a bisericii şi
100 de ani de la prima clădire a bisericii ne dă o
vie mărturie a credincioşiei lui Dumnezeu, care
niciodată nu dispreţuieşte începuturile slabe.
Zaharia 4:10 - Căci cine dispreţuieşte ziua
începuturilor slabe? Această istorie este mărturia a
ceea ce poate să facă Evanghelia propovăduită în
puterea Duhului Sfânt în viaţa oamenilor şi care mai
apoi se lasă complet la dispoziţia lui Dumnezeu
pentru a duce la îndeplinire planul Său în lumea
întreagă.
În anul 1903 s-a deschis această biserică pe strada
Griviţei, într-o casă închiriată, cu un număr de 7
membri: Grigorescu Traian, Jiva Pavel, Parma Ilie,
Teodorovici Maria, Raţiu Petru şi Bulboacă Letiţa.
După mai multe luni, biserica s-a mutat în altă casă
închiriată pe strada Oituz, de unde apoi s-a mutat
în noul locaş de închinăciune, construit în acest
scop, unde a rămas, din anul 1907 până azi. Este
demn de remarcat că aceşti credincioşi au trăit o
viaţă exemplară şi Dumnezeu i-a adăugat la numărul
lor pe alţii care au cunoscut mântuirea. Dragostea
lor creştină, zelul sfânt, stăruinţa lor în tot ce
era bine n-au rămas neobservate de cei din jur; aşa
se face că, alături de ei, veneau la serviciile
divine şi alţii, dintre vecini, cunoscuţi, prieteni,
care erau cuceriţi de ceea ce vedeau şi auzeau.
Modul lor de închinare baptist era simplu, dar
duhovnicesc; învăţătura era clară, evanghelică, iar
practica era pur creştină. Părtăşia lor era reală şi
deplină ca într-o familie. Primii credincioşi au
ştiut să plângă cu cei ce plâng şi să se bucure în
mod real cu toţi cei ce se bucură.
Iată explicaţia faptului că în anul 1904 s-au
oficiat două botezuri nou-testamentare, unul de
către fratele Cornea Mihai, pionierul Evangheliei
din Transilvania, în luna septembrie la orele 23.00,
din motive de securitate, iar altul de către fratele
Vărşăndan Gheorghe, în condiţii necunoscute.
Biserica a crescut an de an şi în 1907 avea 40 de
mebri. În anul 1905 s-a mutat din Curtici la Arad
Leucuţa Teodor, care împreună cu ceilalţi, a iniţiat
construirea bisericii. În anul 1906 s-au adăugat
alte familii, printre care familia Mladin Ştefan şi
fiii săi, Gheorghe şi Moise. În anul 1907 s-a
cumpărat terenul pe care s-a construit casa de
rugăciune din strada Dorobanţi nr. 25. Bătrânul
bisericii era Grigorescu Traian.
La cumpărarea terenului şi la construirea bisericii
a avut o contribuţie însemnată Biserica Baptistă
Maghiară, prin pastorul ei, Bordaş Mihai, care a
fost convertit prin nişte fraţi români, lucrători în
via unui moşier. De dragul părtăşiei cu aceşti fraţi,
el a învăţat limba română. Prin mijlocirea lui
Bordaş, s-au obţinut bani din banca moşierului
pentru cumpărarea terenului şi pentru construcţie.
De asemenea, fraţii au restituit banii împrumutaţi
după posibilităţi, fără a fi constrânşi de anumite
termene.
Se ştie că toţi membrii bisericii erau din pătura
celor săraci. Curajul lor, credincioşia şi dărnicia
lor i-au făcut în stare de o asemenea realizare,
deşi erau un număr atât de modest: 40 de membri.
Erau puţini, dar harnici; erau săraci, dar darnici.
2 Corinteni 8:2 - În mijlocul multelor necazuri prin
care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi
sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de
dărnicie din partea lor. Aceasta era caracteristica
lor, ca pionieri baptişti în oraşul Arad.
Când au început construirea bisericii în primăvara
anului 1907, fiecare bărbat şi femeie, chiar şi
copiii, au pus mâna la lucrare. Cărau materiale cu
căruţele lor şi lucrau cu braţele. Construcţia se
ridica mereu, iar ei lucrau, cântau şi se rugau.
Meşter constructor l-au avut pe fratele Töke Gergely,
din Biserica Baptistă Maghiară.
Cu ocazia inaugurării, biserica a cunoscut o mare
bucurie când localul a fost plin de popor dornic să
se închine Domnului. Un fapt caracteristic
baptiştilor este faptul că de la construirea
localului, biserica nouă a păstrat legătura cu
celelalte biserici din jur, cu care s-a întrajutorat.
Aşa s-au păstrat unitatea frăţească, doctrinară şi
practica bisericească comună. Cea mai apropiată
biserică baptistă română era cea din Micălaca, mai
veche cu şase ani; iar cea mai apropiată biserică
era cea maghiară, mai veche cu cinci ani. Ca
adevăraţi fraţi în Cristos, ei au urmărit creşterea
şi propăşirea bisericii tinere.
În acest timp, bisericile baptiste din Transilvania
erau unite într-o Comunitate cu sediul la Budapesta.
La serviciul de deschidere a bisericii a venit din
Budapesta preşedintele Comunităţii, fratele Cipprac
Atilo. Terenul şi casa de rugăciune au fost
întăbulate pe Comunitatea Baptistă Maghiară până în
anul 1936, când, cu consimţământul acesteia, a fost
transcrisă ca proprietate a Comunităţii Creştine
Baptiste Române din Arad.
Cu ocazia deschiderii, s-a înjghebat un mic cor
pentru acel eveniment. Corul propriu-zis a luat
fiinţă cu trei ani mai târziu, în anul 1910. De
atunci a avut o activitate neîntreruptă. Începând
din anul 1907, biserica a pus un accent deosebit pe
educaţia muzicală. Ea s-a desfăşurat prin mai multe
căi şi formaţii muzicale:
» Cor
în anul 1907.
»
Fanfară în anul 1931.
»
Orchestră în anul 1959.
Pe lângă aceste formaţii, biserica a continuat să
pună accent pe cântatul în comun, care a ajuns să
fie atât de performant, încât întreaga biserică
putea cânta pe patru voci. Rezultatele cultivării
muzicii între copii şi tineret i-au pus în uimire pe
unii. Merită a fi amintit aici un fapt întâmplat
după anul 1931, când fanfara era compusă din mai
mulţi copii şi câţiva dintre părinţii lor. În gară
au fost întâlniţi de primarul oraşului, care l-a
întrebat pe dirijor ce face cu copiii şi cu aceste
instrumente.
Dirijorul a răspuns: "Mergem în misiune."
Primarul: "Aceştia ştiu să cânte?!"
Dirijorul: "Vreţi să vă arătăm?"
Primarul: "Da, vreau."
Dirijorul s-a întors către copii şi a zis: "Gata!"
Deodată au fost toţi cu instrumentele la gură şi au
început să cânte... Pe faţa primarului a dispărut
voalatul zâmbet de ironie, făcându-şi prezenţa acum
un pronunţat sentiment de admiraţie şi uimire.
Dăm aici câteva nume ale celor care s-au ostenit în
lucrarea muzicală:
La cor: Gheorghe Mladin, Cilan Ioan, Şerban Petru,
Berbecar Vasile, Vilmoş Laioş, Jiva Emil, Jurjeu
Gheorghe, Aron Mladin, Luca Gheorghe, Crişan
Gheorghe, Sârbu Gligor Cornel, Muntean Petru, Neţa
Octavian, Mircea Cure, Păulescu Terente, Cherechean
Nicolae, Petru Chiu, Rediş Ioan, Doru Butaş. Iar în
prezent activitatea muzicală este coordonată de
fratele Puiu Caciora, împreună cu Ormanji Andrei,
Cristian Ştef, Dorin Chereji.
Corul de fete a fost înfiinţat şi dirijat de sora
Adriana Drăgoi.
Cor de copii: Doru Butaş, Păiş (Lambercy) Raluca,
Ştef Cristian,
Ormanji Andrei.
Cor de tineret: Petru Chiu, Doru Butaş, Radu Marius,
Dor Niculescu.
La fanfară: Popovici, Farcaş Dumitru, Jurjeu
Gheorghe.
La orchestră: Neţa Gheorghe şi Chiu Petru.
Lucrarea spirituală şi păstorirea sunt însă
primordiale în viaţa unei biserici. Biserica
baptistă Dragostea a avut parte de pastori şi
lucrători deosebiţi. Primul pastor al bisericii
Pârneava a fost Crişan Gheorghe din Macea, care avea
un cerc de biserici în păstorire. Apoi a urmat
Erdöşi Imre, Vărşăndan Gheorghe, Iovu Teodor, Riste
Igrişan, Bela Arsa, Şimăndan Ioan, Farcaş Ioan,
Vancu Dumitru, Halga Dumitru etc. Toţi aceştia au
fost pastori care au avut cercuri de biserică pe
care le păstoreau.
Primul păstor cu pregătire teologică a fost fratele
Lucaşa Sezonov, care, în anul 1928, după absolvirea
Seminarului Baptist Teologic din Bucureşti, a fost
chemat şi ordinat în această biserică. A păstorit
biserica 2 ani. L-a urmat al doilea păstor local în
persoana fratelui Cocuţ Ioan, până în anul 1939. Din
cauza răspunderilor pe care le avea la Comunitate şi
la revista Farul Creştin, fratele a propus bisericii
angajarea unui alt predicator care să se ocupe de
biserică. A fost chemat şi ordinat ca lucrător
fratele Dumitraşcu David, în anul 1938, în luna
martie. În anul 1940 a fost chemat şi ordinat ca
păstor fratele Alexa Popovici şi a păstorit biserica
până în anul 1945, când a fost chemat la Biserica
Speranţa. Din luna iunie 1945 a fost chemat ca
păstor fratele Petru Popovici, care a fost ordinat
ca păstor iar fraţii Jirov Pavel şi Cristea Gheorghe
ca şi diaconi. Fratele Pitt Popovici a păstorit
biserica până în toamna anului 1953, când a plecat
ca păstor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timişoara.
Din data de 31 decembrie 1953 până în 1993 a fost
păstor al bisericii fratele Chiu Mihai. Din data de
27.10.1991 a fost ales şi ordinat ca păstor al
bisericii fratele Onisim Mladin, pastorul bisericii
în prezent.
De asemenea, în 9 aprilie 2006 a fost ales şi
ordinat cel de-al doilea păstor al bisericii,
fratele Andrei Bulzan.
Fiecare dintre aceşti păstori a contribuit la
continuitatea valorilor spirituale aducându în
acelaşi timp şi o notă de originalitate specifică
fiecăruia.
Creşterea bisericii, după statisticile pe care le
avem, este următoarea:
În anul 1903 - 007 membri
În anul 1907 - 040 membri
În anul 1920 - 058 membri
În anul 1930 - 058 membri
În anul 1940 - 040 membri
În anul 1950 - 102 membri
În anul 1960 - 187 membri
În anul 1970 - 255 membri
În anul 1978 - 351 membri
În anul 2000 - 539 membri
În anul 2007 - 552 membri
Fiecare biserică baptistă are ca normă de viaţă şi
lucrare învăţătura Scripturilor, dar după cum
fiecare credincios este unic, tot aşa fiecare
biserică este unică în felul ei. În acest sens, vom
aminti câteva dintre caracteristicile specifice
bisericii noastre.
1. A susţinut şi ajutat sub toate aspectele
bisericile surori din jur. Ani de zile a fost
susţinută lucrarea bisericilor din Sânicolaul Mic,
Bodrog, Zădăreni, Credinţa, iar în prezent
bisericile din Agrişul Mare, Sintea Mare, Hunedoara
Timişana şi Coroi.
2. Biserica a cunoscut de-a lungul vremii fericirea
de a da şi de a ajuta material pe alţii. Învăţaţi
corect de către păstori, fiecare membru practică
dărnicia în mod constant. Este cred semnificativ să
amintim faptul că mai bine de ľ din membri au o
contribuţie lunară la bugetul bisericii. După ce am
finalizat construcţia noului locaş de închinăciune,
biserica a hotărât să-şi mărească contribuţia
financiară atât în ajutorarea altor biserici care
sunt în construcţie, cât şi în sprijinirea unor
proiecte misionare în ţară sau în străinătate.
3. Biserica a fost printre puţinele biserici din
ţară care şi-a angajat păstori locali, susţinându-i
din fonduri proprii, chiar atunci când număra între
40-60 membri. În mai multe perioade, din resursele
ei financiare a contribuit la salariul mai multor
păstori care lucrau în zone cu venituri foarte
modeste.
4. A preţuit lucrarea pastorală precum şi formarea
de lucrători care să împartă drept Cuvântul. 2
Timotei 2:15 - Caută să te înfăţişezi înaintea lui
Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care
n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept
Cuvântul adevărului. Întâlnirile de studiu şi
pregătire biblică de lunea seara au fost repede
cunoscute în tot oraşul. Din acest cadru s-au
ridicat mai mulţi păstori, care au ajuns să lucreze
atât în ţară cât şi în străinătate. Dintre ei
menţionăm: Ovidiu Bulzan, Nicu Atnagea, Nicu Brînda,
Cornel Drăgoi, Onisim Mladin, Octavian Doboş, Dronca
Vasile, Daniel Chiu, Fănică Bârniş, Chiu Aurel, Doru
Butaş, Balta Teodor, Sorin Aioanei, Bălăceanu
Florin, Julean Valentin, Hărduţ Daniel. Fratele Chiu
Mihai are meritul de a fi format în timpul lucrării
sale în biserică mai mulţi lucrători, care mai apoi
au fost validaţi de biserică ca diaconi cu
responsabilităţi dincolo de lucrarea strictă a
bisericii. Biserica a avut de-a lungul anilor
diaconi care au fost un factor de echilibru pentru
credincioşi şi care au sprijinit lucrarea păstorului.
Menţionăm aici nume ca: Cristea Gheorghe, Jiva Pavel,
Farcaş Pavel, Jurjeu Gheorghe, Giurgiu Ioan şi
Farcaş Sima. Într-o perioadă extrem de dificilă din
punct de vedere politic, fratele Chiu şi-a asumat
riscul ordinării unui număr de 5 diaconi tineri:
Ovidiu Bulzan, Oprea Gheorghe, Nicu Atnagea, Cornel
Drăgoi şi Onisim Mladin.
Azi simţim un impuls puternic să vorbim cu respect
despre acei înaintaşi ai noştri în credinţă, care au
ţinut stindardul Evangheliei prin vremuri grele şi
ne-au lăsat nouă, ca moştenire, acea învăţătură şi
practică creştină pentru care ne simţim şi noi pe
viitor îndatoraţi. Această istorie ne aminteşte şi
ne confirmă odată mai mult că slăbiciunile şi
lipsurile le aparţin oamenilor, dar binecuvântarea
şi progresul Îi aparţin lui Dumnezeu. De aceea numai
Lui Dumnezeu I se cuvin mulţumirea şi slăvirea de la
noi toţi astăzi.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
»
Citeste si istoricul ridicarii noului locas de
inchinare |
