|
Istoricul
Bisericii Crestine Baptiste Dragostea Arad -
Parneava
Constructia noii cladiri a Bisericii
Dacă este adevărat că o biserică se naşte dintr-un
vis sau o viziune a cuiva, atunci nu e mai puţin
adevărat că şi clădirea unei biserici se naşte tot
dintr-un astfel de vis. În cazul nostru, visul
acesta a ţinut mai bine de 34 de ani, până ce
Dumnezeu a trezit naţiunea română, în decembrie
1989. Au fost ani în care, fie în seri lungi "de
comitet" ori în memorii sau cereri de aprobare,
visul căuta să-şi facă loc în realitate, dar a fost
mereu amânat.
În primele luni ale anului 1990 a început
pelerinajul nostru, un pelerinaj al credinţei.
Primele planşe au căpătat contur sub mâna şi inima
fratelui Titi Bulzan. Cine ar putea uita entuziasmul
acelor zile de toamnă din octombrie 1990, când am
bătut primul ţăruş, când am săpat prima lopată de
pământ?! Dumnezeu, asemeni unui maestru şahist, a
făcut o rocadă, trimiţându-l pe fratele Titi la
biserica din Bujac, pentru ca fratele Jurjeu să se
reîntoarcă acasă la Pârneava. Acest adevărat Caleb
al zilelor noastre, gata "fie pentru luptă, fie
pentru ca să merg înaintea voastră" (Iosua 14.11), a
ales să meargă înaintea noastră în coordonarea
şantierului, până ce Dumnezeu l-a chemat acasă
(22.09.1992).
Ca diriginte de şantier a fost cooptat fratele
Virgil Neţa. În 31 iulie 1991, o fericită
conjunctură, aranjată măiestru de acelaşi Dumnezeu,
a făcut ca fratele Pavel Stepan, la acea dată
maistru la Trustul Conar, cu care contractaserăm
lucrarea, să poată să coordoneze tehnic şantierul
din postura de angajat al bisericii. După 20 de ani
de când terminase Biserica "Speranţa", fratele
Stepan avea din nou şansa de "a face ceva pentru
Domnul", după spusele lui. În octombrie 1992,
fratele Ghiţă Oprea a preluat organizarea
administrativă a bisericii, o slujbă croită parcă pe
structura şi abilităţile lui.
Fiecare etapă, fiecare an încheiat, a reprezentat o
victorie a credinţei pentru noi, care a trebuit să
ne bucurăm şi să nădăjduim de departe. Mai întâi am
încheiat corpul-anexă pe care, ziceam noi, că din
considerente de spaţiu trebuia să-l construim mai
întâi, când, de fapt, am descoperit considerente
teologice. Dumnezeu avea în vedere educaţia creştină
atât în şcoala biblică de duminică cu biserica, cât
şi cursurile Seminarului Liceal Baptist, proaspăt
înfiinţat în Arad. Astfel, în 15 septembrie 1993,
încep cursurile şcolii post-liceale sanitare
baptiste, iar în 1994 Liceul Baptist se mută în
anexa liceului Goldiş.
Când în iunie 1992 am avut un botez pe fundaţia noii
clădiri, am avut sentimentul că am ajuns în sfârşit
la larg, după atâţia ani în care n-am putut să ne
vedem feţele decât în curte, nu în micul nostru
locaş de închinare. Un an mai târziu, la 9 mai 1993,
ne-am mutat la demisolul noii construcţii. Aici
aveam să petrecem o bună bucată de vreme, până în
octombrie 1997, când inauguram noul locaş.
Aceste faze tehnice de execuţie ar putea da senzaţia
că totul a decurs extrem de simplu, dar pentru noi,
cei care le-am parcurs, au fost adevărate examene
ale credinţei. Am fost convinşi tot timpul de faptul
că, în vreme ce noi zidim ziduri, Dumnezeu ne
zideşte pe noi. Nu putem să uităm aici sacrificiul
financiar al membrilor precum şi ajutorul primit din
partea membrilor care au plecat în America. De
asemenea, se cuvine să menţionăm faptul că Dumnezeu
a binecuvântat biserica noastră în acea perioadă cu
o seamă întreagă de biserici surori din SUA şi din
Marea Britanie care au simţit cu nevoile noastre
financiare.
În acest moment aniversar se cuvine să amintim aici
efortul deosebit al unor fraţi care s-au distins
prin îndemânare, râvnă şi pricepere în diversele
lucrări ale lăcaşului de cult. Proverbe 22:29 "Dacă
vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta
lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând."
Asigurarea mijloacelor de transport a fost rezolvată
întotdeauna prompt de către fratele Florea Goilean.
La munca de zidărie s-au remarcat fraţii: Henţ Petru,
Furtun Viorel şi Costea Tiberiu. Lucrările de
dulgherie au fost efectuate de către fraţii: Atomi
Ioan, Cicortaş Florin, Cicortaş Vasile, Moza Ştefan
şi Tisan Pavel. Lucrările de la acoperişul corpului
anexă şi cel a clădirii bisericii au fost coordonate
de către fratele Luca Păiş.
Construcţiile metalice au fost responsabilitatea
fraţilor: Nicu Sas, Chereji Florin, Dancs Ioan, Tibi
Adam şi Nelu Galiş. Partea electrică a fost
rezolvată de către fraţii: Vasile Oltean, Teodor
Abrudan, Codru Ioan, Pantin Nicolae şi Nelu Paşca.
Un proiect de o asemenea anvergură a însemnat şi
multe fonduri, care au fost administrate cu multă
competenţă de către fratele Dick Otto, ca şi
contabil precum şi de fraţii Stanca Iustin, Luca
Păiş, ca cenzori.
|