|
În Respectul Faţă De Autorităţi
de Onisim
Mladin
Atunci El le- zis:
“Daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi lui
Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.
(Luca 20:25)
Ca şi credincioşi, avem o dublă
cetăţenie, deoarece aparţinem simultan la două
împărăţii, având responsabilităţi faţă de fiecare în
parte. Aparţinem Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea
trebuie să-L cinstim pe El, dar aparţinem şi unei
împărăţii pământeşti, fapt pentru care suntem datori
să-i cinstim pe cezarii acestei vremi, indiferent
cine sunt, cum au fost aleşi sau ce fel de politici
practică. Dar oare cine ne poate ajuta să facem
distincţia între ce suntem datori a-i da “cezarului”
şi ce trebuie să-i dăm lui Dumnezeu? Domnul Isus
este şi în acest domeniu un model pentru noi. El n-a
format niciodată un partid politic, nici nu a
adoptat vreun program politic. Nu a făcut niciun
demers să schimbe politica lui Cezar, Pilat sau a
lui Irod. Din contră, a renunţat la orice încercare
a mulţimii de a-i politiza acţiunile. Ioan 6:15 -
Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu
sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte,
numai El singur.
Descrierea Acestei
Disciplinei
Scriptura ne învaţă să privim instituţiile Statului
ca autorităţi lăsate de Dumnezeu ce trebuiesc
respectate. Prin exemplul Său, Isus ne-a arătat cum
trebuie exprimat acest respect în orice situaţie,
chiar şi atunci când autorităţile pământeşti sunt în
conflict cu principiile lui Dumnezeu.
Isus a ştiut să arate în orice moment că El
aparţine unei alte Împărăţii, pe care însă este
chemat să o reprezinte aici, pe pământ. Acesta
i-a fost principiul care i-a guvernat întreaga
lucrare. El n-a venit să aducă împărăţia din ceruri
pe pământ, ci a venit să-i pregătească pe oameni
pentru împărăţia Sa cerească. Ioan 18:36 -
"Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta", a răspuns
Isus. "Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta,
slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în
mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de
aici.”
Isus a ştiut de la început că prin venirea, viaţa
şi valorile Sale va stârni un conflict pe pământ.
Nu a fost surprins să-i vadă pe conducătorii acestei
lumi manifestându-şi egoismul şi mândria izvorâte
din natura lor păcătoasă. Totuşi, un ucenic al
Domnului ajuns într-o poziţie de auto-ritate va
trebui să se distingă printr-o alt fel de conduită.
Matei 20:25 - Isus i-a chemat şi le-a zis: "Ştiţi că
domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai
marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu
fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi,
să fie slujitorul vostru.
Isus a plătit taxa pe care o datora ca şi
cetăţean. Matei 17:24-27 - Când au ajuns în
Capernaum, cei ce strângeau darea pentru Templu au
venit la Petru, şi i-au zis: "Învăţătorul vostru nu
plăteşte darea?” "Ba da", a zis Petru. Şi când a
intrat în casă, Isus l-a luat înainte, şi i-a zis:
"Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine
iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la
străini?" Petru I-a răspuns: "De la străini." Şi
Isus i-a zis: "Aşadar, fiii sunt scutiţi. Dar, ca să
nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă
undiţa, şi trage afară peştele care va veni întâi;
deschide-i gura, şi vei găsi în ea o rublă pe care
ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine."
Dincolo de lecţiile pe care trebuia să le înveţe
Petru, cred că acest episod ne arată că Domnul Isus
nu a dorit să le dea vreun prilej duşmanilor Lui
să-L acuze pe nedrept de nesupunere civică. Domnul
l-a ajutat chiar şi pe Petru să-şi plătească această
obligaţie, şi cred că ne va ajuta şi pe noi să nu
putem fi vorbiţi de rău pentru orice întârziere.
Atunci când a avut ocazia, Isus i-a influenţat pe
cei puşi în poziţii de autoritate. Nu a căutat
ucenici dintr-o singură pătură socială, ci a fost
gata să-i primească alături de El până şi pe zeloţi
sau vameşi. Niciodată însă nu a căutat să se
folosească de influenţa oamenilor pentru a-şi urmări
propriul interes. Matei 9:9 - De acolo, Isus a mers
mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând
la vamă. Şi i-a zis: "Vino după Mine." Omul acela
s-a sculat, şi a mers după El.
Isus i-a îndemnat pe oameni la rugăciune pentru
asupritori. Matei 5:44 - Dar Eu vă spun: "Iubiţi
pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă
bleastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi
rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.
Cuvintele Sale de pe cruce - Tată, iartă-i că nu
ştiu ce fac! - întăresc prin exemplu principiul
enunţat de Domnul Isus în Predica de pe Munte.
Domnul Isus se aştepta ca atât El, cât şi cei care-L
vor urma să aibă parte de persecuţie din partea
celor ce aparţin acestei lumi, de aceea le-a
demonstrat ce reacţie trebuie să aibă.
Duşmanii Acestei
Discipline
Lipsa de încredere
- “toţi sunt nişte mincinoşi”
Dezacordul -
“nu sunt de acord cu politicile lor”
Acuzele - “am
ajuns să sufăr din pricina lor şi a greşelilor lor”
Ignoranţa - “nu
mă pricep la politică; lucrurile astea mă depăşesc”
Dezvoltarea Acestei
Discipline În
Viaţa Mea
Odată ce am înţeles că, avem o dublă cetăţenie,
trebuie să ne întrebăm mereu în ce fel putem arăta
acestei lumi că noi aparţinem unei Împărăţii complet
diferite de cea în care trăim. Filipeni 3:20 - Dar
cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi
aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
Ca unul care recunoşti că nu este nici o
autoritate care să nu fi fost îngăduită de Dumnezeu,
roagă-te deopotrivă pentru autorităţile mari şi
mici!
1 Timotei 2:1 - Vă îndemn dar, înainte de toate, să
faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri
pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi
cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce
astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată
evlavia şi cu toată cinstea.
Dumnezeu vrea să ducem o viaţă paşnică şi liniştită
şi pentru aceasta este important să avem în fruntea
cetăţii oameni cu frică şi teamă de Dumnezeu. Ştiu
că dezbaterile politice stârnesc patimi şi păreri
aprinse care ajung să ne dezbine. Dacă ne-am ruga
mai mult am fi mult mai câştigaţi atât noi cât şi
ţara în care trăim.
Plăteşte-ţi taxele la timp!
Biblia ne spune să nu datorăm nimănui nimic. Uneori,
lucruri mici şi neînsemnate pot ajunge o barieră în
calea mărturiei noastre. În plus, incorectitudinile
în lucrurile mici pot crea fisuri mari în caracterul
nostru. Nu uita că Domnul este cel care ne poate
ajuta să nu devenim o pricină de poticnire în acest
domeniu, tot aşa cum l-a ajutat într-un mod
miraculos pe Petru.
Fii atent la reacţia pe care o ai când eşti
nedreptăţit de către un reprezentant al Statului!
Respectul şi modul înfrânat de a reacţiona al
tău, va fi o mărturie a faptului că tu eşti un copil
al lui Dumnezeu şi că-L reprezinţi pe El şi
Împărăţia Sa chiar aici pe pământ. Priveşte pe
fiecare persoană de la vreun ghişeu ca pe un om care
are nevoie de mărturia Evangheliei, nu rata ocazia
de al arăta pe Christos prin comportamentul tău.
Votează-ţi convingerile!
Walt Whitman a spus la un moment dat: „Oamenii răi
ajung în poziţii de autoritate fiind aleşi de către
oamenii buni care însă nu se duc să voteze.”
Convingerile creştine, nu loialităţile şi preferinţe
de partid, ar trebui să stea la baza votului pe care
ni-l exprimăm.
|